Harap Alb

                                                                 - Partea a doua -
Ajunși la curtea împăratului Verde, Spanul fu primit cu mare cinste, ca nepotul care urma la
tron, dar se arătă ce fel de om este, dându-i o palmă lui Harap-Alb în faţa fetelor
împăratului. Din clipa aceea ele nu-l mai putură înghiţi pe spân şi vorbeau între ele că sluga lui
pare a fi mult mai omenoasă şi mai plăcută.
Într-o zi, pe când se aflau la un ospăţ, unde li s-au adus nişte salate minunate, Spânul află că
acestea sunt foarte rare, fiind aduse cu mare greutate din grădina ursului. Spânul, voind acum
să scape de Harap-Alb cu orice preţ, îl trimise după salate. Harap-Alb se duse necăjit în grajd şi
îi spuse calului necazul. Calul îl duse în zbor peste munți și mări într-un ostrov pe care era o
căsuţă singuratică. Din căsuţă ieşi baba care îl învăţase cum să-şi aleagă calul şi armele la
plecarea de acasă. Îi spuse că ea e sfânta Duminică şi că îl va ajuta, deocamdată să stea să se
odihnească.
Se duse sfânta Duminică şi făcu o fiertură de plante adormitoare, pe care o vărsă în fântâna
din grădina ursului. Când acesta bău până adormi, se duse iute la Harap-Alb şi îi spuse ce să
facă mai departe. Acesta luă pielea de urs de la tătâne-său, o puse pe el, se duse în grădină şi
luă o legătură mare de salate. Când să iasă, ursul se trezi şi porni după el, dar îi aruncă pielea
de urs şi fDupă câteva zile, împăratul îi arătă Spânului nişte pietre preţioase nemaivăzute, spunându-i că
sunt din Pădurea Cerbului şi că cerbul acela are toată pielea bătută cu pietre scumpe şi e
fermecat, nimeni nu îl poate prinde, dar el omoară pe oricine se apropie. Numaidecât Spânul îl
trimise pe Harap-Alb să aducă pielea cerbului.
Harap-Alb se duse iar necăjit la grajd şi se plânse calului, dar acesta îi spuse vorbe de încurajare
şi îl duse din nou la sfânta Duminică. Aceasta îi dădu obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-
Barbă-Cot şi îi spuse ce să facă cu ele. Se duse la izvorul de unde bea apă cerbul şi se ascunse
într-o groapă adâncă. Veni cerbul, bău pe săturate, apoi adormi. Atunci Harap-Alb îşi puse
obrăzarul, luă sabia, ieşi afară şi îi tăie capul cerbului dintr-o lovitură, apoi sări înapoi în
groapă. Degeaba strigă capul cerbului, încercând să îl facă să iasă şi să-l omoare cu ochiul său
cel otrăvit. Harap-Alb stătu în groapă și ieși abia după asfinţitul soarelui, cum îl învăţase sfânta
Duminică. Jupui pielea cerbului, luă capul întreg şi porni înapoi, spre curtea împăratului
Verde. Acesta nu mai ştiu ce să zică spre lauda lui Harap-Alb, dar Spânul îl vorbi de rău, spre
ciuda fetelor, cărora le spunea inima ce om fără de lege este Spânul, numai tatăl lor nu vedea
asta.